VIDEO | Cel mai apropiat vehicul de Soare transmite date uluitoare. Reacția astronomilor: O lume uimitor de haotică / Am așteptat decenii și decenii pentru a înțelege aceste mistere

VIDEO | Cel mai apropiat vehicul de Soare transmite date uluitoare. Reacția astronomilor: O lume uimitor de haotică / Am așteptat decenii și decenii pentru a înțelege aceste mistere
Publicat: 05/12/2019, 13:15

De mărimea unui automobil mediu, echipată cu un scut termic foarte gros, sonda Parker a NASA, cel mai rapid obiect fabricat de om, are ca misiune traversarea atmosferei Soarelui și descoperirea secretelor furtunilor solare. Parker a fost lansată pe 12 august 2018 și va efectua 24 de treceri apropiate de Soare pe o perioadă de șapte ani.

Sonda a realizat primul zbor apropiat pe 6 noiembrie 2018, trecând la aproximativ 24 de kilometri de suprafață, adică de două ori mai aproape decât sonda precedentă Helios, lansată în anii ’70. La viteză maximă, Parker atingea 375.000 de kilometri pe oră, de două ori viteza lui Helios.

„Am descoperit lucruri pe care nu ne așteptam să le găsim”, a declarat Matthieu Berthomier, de la laboratorul francez de fizică a plasmei, coautor al cercetărilor. Printre noile informații aflate se numără aceea că viteza vântului solar nu este regulată, putând să crească subit, câteodată la 100/150 de kilometri pe secundă, lucru calificat drept „bizar”, potrivit sciencealert.com.

„Am așteptat decenii și decenii pentru a înțelege aceste mistere”, a declarat fericită Nicola Fox, coordonatorul misiunilor solare de la NASA.

Primele informații transmise de sondă sunt prezentate în patru studii care au fost publicate miercuri în revista Nature.

Cercetătorii încearcă să afle un vechi mister, respectiv care este motivul pentru care coroana Soarelui este atât de fierbinte, această parte din atmosfera sa fiind de 200 de ori mai caldă decât suprafața propriu-zisă a stelei. Specialiștii spun că acest nivel de căldură nu poate fi generat de Soare, pentru că, potrivit legilor naturii, cu cât ne îndepărtăm de sursă, cu atât temperatura scade.

„Coroana are deci o modalitate de a se încălzi singură. Încercăm să determinăm procesul fizic ce permite acest lucru”, a declarat Alexis Rouillard, coautor al cercetărilor.

O parte dintre datele primite au oferit însă informații despre vânturile solare, un flux de particule ionizate eliberate de astru care se formează în straturile înalte ale atmosferei sale.

Aceste vânturi se resimt pe Terra, unde furtunile solare pot perturba rețelele electrice sau provoca defectarea sateliților.

O mai bună înțelegere a acestor vânturi solare ar putea ajuta la conceperea unor metode de a preveni astfel de incidente.

Potrivit observațiilor oferite de Parker, vânturile nu sunt continue, ci formate din mici explozii de materie haotică, similar furtunilor moderate, lucru considerat surprinzător de astronomi.

O altă descoperire uimitoare este legată de câmpul magnetic, care ar putea juca un rol în încălzirea coroanei solare. Acesta se inversează brusc la 180 de grade, pentru a reveni în aceeași poziție câteva secunde sau ore mai târziu.

Semn al interesului crescut pentru această misiune, Parker este singurul vehicul spațial al NASA care poartă numele unui om de știință în viață, astrofizicianul Eugene Parker, în vârstă de 91 de ani. Acesta a fost primul care a dezvoltat teoria vânturilor solare supersonice, în 1958.

Instrumentele de la bordul sondei trebuie să măsoare, printre altele, particulele de înaltă energie și fluctuațiile magnetice și să facă fotografii ale coroanei solare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Imagini sfâșietoare într-o grădină zoologică. O femelă cimpanzeu își plânge puiul mort de luni de...
INCREDIBIL! Belodedici a fost reținut de poliție, după niște evenimente ca în filme
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
„Familia secolului!” Emil Rengle și iubitul lui se țin de cuvânt și s-au pus pe...
Suferințele prin care a trecut soția lui Iosif Rotariu în ultimele luni: A ajuns să...
Afacerea de succes pornită de un maramureşean mutat de la oraş la ţară. Îşi vinde...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Cutremur cu magnitudinea de 6,6 în această dimineață. Unde s-a produs seismul și ce pagube...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Giganţii din IT nu au doar veşti proaste pentru România: Americanii de la Amazon au...
Descoperire MAJORĂ! Cei care fumează CANABIS sunt de 2 ori mai...
Adrian Alexandrov spune adevărul despre Elena Udrea și Coldea. Ce i-a făcut: S-a dat ordin
Gogoșile pufoase cu măr ras sunt delicioase şi ieftine. În doar 15 minute desertul e...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Actorul Johnny Wactor a fost ucis în plină stradă. Ce au descoperit oamenii legii la...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Un sistem stelar triplu asemenea unei bijuterii cosmice, observat cu Telescopul Hubble
×